Prezentare a dlui. Feștilă Ioan, campion național 2011

Interviuri Video Reportaje Feștilă Ioan, Târgu Neamț, NT

Dl Feștilă Ioan, din Piatra Neamț, campion național 2011 la Fond Palmares 3 Ani Crescători, ne-a anunțat că și-a actualizat unele informații pe site-ul personal www.festilaioan.net/ .

Totodată, își prezintă și o parte a rezultateleor (TOP 10 Național 2010-2011).

M-am gândit să vi-l prezint pe dl. Feștilă și prin două interviuri. Primul este preluat cu permisiune din cartea ”Pasiune și distanță” - vol. III, scrisă de dl. Marius Tunduc. Iar al doilea este un interviu care a mai fost prezentat aici, interviu pe care dl Feștilă mi l-a oferit cu mare amabilitate chiar mie, în timpul unei vizite pe care i-am făcut-o în primăvara acestui an.

_____________________________________________________

Interviu Feștilă Ioan, ”Pasiune și Distanță”, vol III, de Marius Tunduc

1. Care credeţi că au fost motivele care v-au determinat să practicaţi sportul columbofil?

În primul rând eram foarte atras de porumbei, încă de mic, iar calităţile de orientare şi de întoarcere acasă a porumbelului voiajor de la distanţe foarte mari m-a făcut să devin columbofil cu acte în regulă. Trebuia să fac şi altceva cu ei, nu numai să îi privesc cât sunt de frumoşi.

2. Cum aţi început columbofilia? Primii porumbei, prima crescătorie, primele concursuri.

Pasiunea pentru porumbei am dobândit-o în copilărie, când pentru aproape doi ani a funcţionat în balconul apartamentului o mică volieră. De atunci, încă, îmi doream să pot creşte porumbei la casă, unde ai mult mai multe condiţii pentru practicarea profesională a sportului columbofi l. Plecarea mea în străinătate a coincis cu renunţarea temporară la porumbei, lucru pe care nu mi l-am dorit, dar asta este viaţa şi cu bune şi cu rele.

3. Vă amintiţi primele succese sportive?

Primul succes l-am avut cu un descendent din porumbeii domnului Buţucanu şi Turluianu

Romeo, 045027-01-M, fiind primul meu porumbel cu normă la fond şi maraton.

Acest porumbel m-a făcut să mă simt în al nouălea cer. Consider că maratonul este cea mai grea categorie şi acest lucru mă face să am satisfacţii şi mai mari când un porumbel încheie normă la maraton sau maraton palmares. Concursurile de maraton sunt preferatele mele, dar asta nu înseamnă că nu respect şi celelalte categorii!

4. Cum aţi ajuns la concluzia că trebuie să participaţi la cursele de fond?

De prima dată, de când am început acest sport m-am hotărât să achiziţionez doar porumbei de fond şi maraton, din cauză că şi zona este de aşa manieră unde se zboară doar aceste categorii, iar personal, cele mai mari satisfacţii le am când porumbeii mei se întorc acasă de la concursuri de peste 800 km. Zona din care fac parte este cu tradiţie, o zonă de fond şi maraton, cu siguranţă şi acesta a fost un motiv întemeiat pentru a mă axa doar pe fond şi maraton. Dacă aş fi stat în Prahova, de exemplu, probabil că m-aş fi axat pe viteză-demifond. Cine ştie?

5. Când şi cum aţi început formarea familiilor de fondişti? Cu ce porumbei ?

La început am achiziţionat porumbei de la domnul Buţucanu Ştefan din Galaţi şi mai apoi porumbei din Ungaria (Janos Horvat, Iacob Sandor si Sarasz Gheorgy), care mi-au dat satisfacţii mari în compartimentul de reproducţie, actualmente şi din cuplul celebru al domnului Tunduc Marius (Denysa x Marcel Dezmet). Aceştia sunt porumbeii care pun bazele familiei mele de fondişti.

6. Care au fost problemele care v-au dat bătaie de cap în formarea familiilor de porumbei pentru categoriile fond şi mare fond?

Nu am întâmpinat nici o problema. Am achiziţionat porumbei cu calităţi deosebite şi cu un bogat arbore genealogic. Acest lucru a făcut ca porumbeii pe care i-am achiziţionat să îmi dea satisfacţii. Toţi porumbeii pe care i-am achizitionat mi-au oferit satisfactii.

7. Arătaţi (prin pedigreeu) cum aţi construit primele valori sportive, cu ce material şi de unde l-aţi luat?

Combinaţiile dintre porumbeii domnului Buţucanu şi porumbeii din Ungaria a fost cheia succesului. Aceşti porumbei încrucişaţi între ei au dat rezultate excelente, dar şi alte combinaţii s-au dovedit a fi reuşite. Întotdeauna la reproducţie ai nevoie şi de puţin noroc, iar eu se pare că am avut.

8. Care au fost şi sunt criteriile de lucru în crescătoria dumneavoastră? Hibridarea sau consangvinitatea? De ce?

Până acuma doar hibridarea, datorită faptului că am avut porumbei consangvini şi incest de unde i-am cumpărat. Mai nou, mai exact de anul acesta, am început să îmi fac consangvinizări pe câţiva porumbei pentru a-mi păstra calităţile acestora pe mai departe.

9. Care sunt criteriile de introducere a unui porumbel la reproducţie?

Să provină dintr-o cultură sănătoasă şi o crescătorie de porumbei vechi, unde porumbeii sunt zburaţi la sânge şi cu rezultate notabile an de an. Altfel nu ai cum să achiziţionezi porumbei de valoare, care să mai şi transmită calităţi foarte bune urmaşilor acestora.

10. Care credeţi că au fost cauzele urcării dvs în top?

În primul rând trebuie să crezi în ceea ce faci şi să crezi că dacă vei munci, vei avea răbdare, tenacitate şi perseverenţă vei ajunge în topuri. Dacă vei considera că e suficient să ai porumbei de calitate fără să munceşti foarte, foarte mult şi să crezi că vei reuşi nu ai sorţi de izbândă. Perseverenţa, tenacitate,muncă multă şi să crezi în ceea ce faci coroborat cu porumbei de calitate te va duce spre succes !

11. Care credeti ca au fost cauzele care au determinat coborârea dvs din top (dacă este cazul)?

Deocamdată nu a fost cazul să cobor şi sper să nu fi e nici pe viitor.

12. De ce credeţi că există foarte mulţi crescători care nu reuşesc niciodată să ajungă pe podium?

Deoarece ei cred mai mult în pedigree decât în păsări, nu muncesc sufi cient în crescătorie şi aici mă refer pe anul întreg, 365 zile pe an, nu doar în timpul sezonului, pentru că nu e suficient, nu le oferă porumbeilor condiţiile necesare pentru performanţă (adăpost corespunzător) etc.

13. Care este relieful zonei dvs. şi care credeţi că ar trebui să fi e specifi cul porumbeilor în funcţie de acesta ( penaj, musculatură, vitalitate)?

Relieful zonei mele este acela de deal, iar pentru aceasta porumbeii trebuie să fi e de talie mijlocie, cu un penaj foarte mătăsos şi cu o musculatură elastică. De asemenea nu trebuie să le lipsească nici vitalitatea şi ageritatea.

14. Care credeţi că sunt calităţile şi defectele porumbeilor dvs. în comparaţie cu cei ai colegilor din alte zone geografi ce?

Defectul porumbeilor mei faţă de cei ai colegilor din alte zone este acela că sunt puţin mai mari.

15. Cum reuşiţi să selectaţi porumbeii, atâta timp cât sistemul de zbor în România a fost modifi cat destul de des? (Aproape anual se schimbă localităţile de lansare, iar în unele zone chiar direcţia de zbor)?

Niciodată nu m-a interesat în ce direcţie se zboară. Când încep etapele de concurs porumbeii trebuie să zboare de la prima până la ultima etapă ( am zburat 3 ani în Ucrania, 1 an Vama Veche, 3 Polonia). Porumbeii trebuie să fi e pregătiţi indiferent de zona sau direcţia de zbor de unde vor fi lansaţi şi vor veni fără probleme.

16. Care credeţi că este porumbelul de fond ideal : cel capabil să facă performanţă între 500-700, între 700-900 sau între 900-1200?

Porumbelul ideal este cel capabil să claseze de la etape de 100 km până la 1100 km, iar aceştia sunt destul de rari, dar totuşi sunt!

17. Care porumbei vă plac: cei care vin numai în prima zi , cei care vin a doua zi, cei care vin pe timp ploios, cei care vin pe caniculă sau cei care vin pe calamităţi?

Îmi plac porumbeii care vin bine în clasament indiferent de timp sau zi.

Din acest motiv îmi plac porumbeii Stichelbout ( Marcel Desmet ), pentru că sunt porumbeii compleţi (vin indiferent de zonă sau timp).

18. Descrieţi modul cum aţi reuşit să vă menţineţi în acest sport, explicând prin pedigreeu care metode folosite de dvs. dau rezultate.

Metoda hibridării este cea mai bună pentru a te menţine cât mai mulţi ani în top. Când ai porumbei reproducători foarte buni, merită să încerci consangvinizarea, iar cu aceşti produşi să continui tot pe hibridare.

19. Schimbaţi metodele de selecţie, îngrijire, antrenament etc. sau mergeţi pe cele care v-au adus rezultate? Dacă da, de ce o faceţi?

Merg tot timpul pe metodele care mi-au adus succes. Nu are rost să schimbi nimic doar de dragul de a schimba, atâta timp cât ai rezulate bune. Uneori mai fac şi mici modificări, dar nesemnifi cative în metoda de selecţie, îngrijire sau antrenament.

20. În care categorie vă încadraţi: practicarea sportului pentru avantaje materiale, pentru a vă demonstra superioritatea în faţa colegilor sau pentru a face artă în columbofilie şi a forma o familie de porumbei, care să dăinuie prin calităţile genetice şi rezultatele sportive mulţi ani?

Vreau să formez o familie de porumbei care să dăinuie peste ani prin calităţile genetice şi rezultate sportive excelente şi bineînţeles practic sportul columbofi l din plăcere şi pasiune pentru aceste păsări minunate.

21. Prezentaţi preocuparea dvs. faţă de starea de sănătate a efectivului pe parcursul anului. Fiind ştiut faptul că în ţară laboratoarele de analize medicale suntaproape inexistente, cum recunoaşteţi şi cum trataţi principalele boli?

Fac tratamentele curative primăvara contra viermilor intestinali, după care le fac vaccinul contra paramixovirozei, urmând să continuu cu tricomonoză, coccidioză, salmonela).

22. Prezentaţi metoda dvs. de a efectua cuplurile de la reproducţie şi de la zbor.

Întotdeauna aleg calea cea mai scurta şi mai simplă spre succes.De aceea împerechez cel mai bun mascul cu cea mai bună femelă. Cu siguranţă în acest fel voi obţine pui buni.

23. Care este data la care împerecheaţi porumbeii (reproducţie şi zbor) şi care este motivul pentru care împerecheaţi porumbeii la această dată?

1-15 martie, în funcţie de vreme, atât zborul cât şi reproducţia, deoarece aşa am obişnuit de când am început creşterea porumbeilor. Până acum rezultatele au fost de la an la an tot mai bune, aşa că nu are rost să schimb data împerecherii. Nu îmi place să forţez reproducătorii să se împerecheze, dacă afară este frig încă.

24. Care este preocuparea dvs. faţă de pui de la ecloziune până la înţărcare?

Nu dau importanţă acestui aspect. Singurul care hotărăşte soarta puilor este coşul.

25. Cum pregătiţi porumbeii maturi pentru concursuri ? Când începeţi antrenamentele? De la ce distanţe? Individual sau cu asociaţia?

Datorită poziţiei geografi ce am posibilitatea să-mi antrenez porumbeii doar până la o distanţă de 130 km. Până la 100 km individual şi apoi cu asociaţia. Încep antrenarea lor pe 15 aprilie, de la 10 km, urmând să cresc treptat distanţa până ajung la 100 km.

26. Cum administraţi hrana (şi ce administraţi) la reproducători şi la lotul de zbor? Cum diferă ea înainte şi după concurs ? Descrieţi ultimele 7 zile înainte de îmbarcare şi primele 3 după . Ce produse folosiţi?

Hrana o dau în funcţie de categorie ( pui, matcă, zbor ). Când vin de la concurs primesc mâncare depurativă primele 3 zile şi apoi mâncare de zbor. Produsele pe care le folosesc sunt de la fi rma Rohnfried: electroliţi, energizante, proteine şi vitamine.

27. Credeţi în dictonul ,,forma bate rangul’’?

Categoric da ! Un porumbel în formă foarte bună, în condiţii normale de concurs, poate să îl învingă pe unul care este mult mai bun decât el, dar care nu este în formă la fel ca şi primul, care este cotat mai slab.

28. Natural, văduvie sau o combinaţie? De ce? Detaliaţi vă rog metoda pe întreg sezonul competiţional (dacă doriţi)

Fac văduvie totală, deoarece zbor toţi porumbeii, indiferent de sex, de la prima la ultima etapă.

29. Cum credeţi că poate face faţă mai bine un porumbel în concursuri, aplicându-i diferite tratamente ( uneori injectabile) sau alegând o cale naturală? Dvs. cum procedaţi?

În funcţie de starea porumbelului ( nu pot da explicaţii, deoarece eu singur văd asta în crescătoria mea ) .

30. Recuperaţi un porumbel sosit foarte obosit şi îl angajaţi la următoarea etapă sau îl opriţi pentru acel an de la concursuri?

Nu îl recuperez, dar în schimb îl angajez la urmatoarea etapă ( boxerii se refac din pumni ).

31. Cât timp de odihnă îi este necesar unui porumbel pentru a putea fi angajat la următoarea etapă?

10-11 zile, dacă ştii ce să îi faci ( la etapele 800-1100 km ). Dacă nu ştii ce să îi faci şi cum să îl recuperezi, poate dura mult mai mult.

32. Sunteţi de acord ca porumbeii de 1 an să fi e angajaţi la concursurile de fond? De ce?

La toate etapele de fond şi cei din prima serie la toate etapele de maraton. Deoarece noi, în această zonă, de 3 ani zburăm puii la 2 etape de 615 km şi 1 de 700 km. Yearlingii au nevoie de experienţă pentru a deveni buni maratonişti, aşa că trebuie angajaţi la fonduri şi maratoane la 1 an.

33. Care sunt porumbeii pe care preferaţi să –i introduceţi la matcă: cei care au zburat trei patru ani cu rezultate mediocre sau cei care au luat unu-două locuri de vârf (1,2,3)?

Şi unii şi alţii, pentru că la matcă am din ambele categorii. Bineînţeles că pe primul loc sunt cei care au rezultate foarte bune timp de 3-4-5 ani.

34. Porumbeii de zbor cresc pui ? Când şi de ce?

Da, la începutul sezonului şi la sfârşitul acestuia pentru a nu-şi pierde dragostea de cuib şi de boxă, după un an în care au concurat la văduvie.

35. Jucaţi femelele la toate etapele? Cum o faceţi?

Femelele mele participă la toate etapele pe metoda văduviei.

36. Cum efectuaţi antrenamentul puilor?

De la 10 km la 700 km ( individual şi cu asociaţia ). O parte din pui participă la toate cele 3 onduri organizate de asociaţie, iar o parte doar 1-2 fonduri.

37. Credeţi că puii buni la zbor vor confirma acest lucru şi la maturitate?

Depinde de fiecare porumbel în parte, dar în general puii foarte buni în toamnă nu vor confirma la maturitate, ba mai rău, se vor pierde destul de repede.

38. Numiţi 2 porumbei cu rezultate deosebite

212140-07-M combinaţie între doi porumbei Marius Tunduc și Carteus

443971-06-M din porumbeii lui Sarasz Gheorgy ( Kom-Kom + Tarca ).

Dl Feștilă, unul dintre columbofilii exponențiali ai Moldovei și membru al conducerii FCPR, îi prezintă lui Corneliu crescătoria, porumbeii de vârf și metodele de hrănire, condiționare și medicație ale păsărilor.

Editoriale
Noutăți

Către toți columbofilii, mesaj de suflet și îndemn la acțiune !

Dragi colegi și prieteni columbofili, ziua de 27 februarie 2016 poate constitui un moment determinant, punctul de cotitură pentru un viitor mai bun al Uniunii Columbofililor Profesioniști din România! Pe acea dată, la Târgoviște, vor avea loc alegeri pentru funcţiile Comitetului Director al U.C.P.R. Vă scriu acum pentru a vă...

Alegeri U.C.P.R. - Cristian Băiașoiu, un adevărat pasionat al porumbeilor și omul cu cele mai mari șanse pentru modernizarea Uniunii Columbofile!

Sâmbătă, 27 februarie 2016, la Târgoviște, se va desfășura Adunarea Generală a Uniunii Columbofililor Profesiniști din România. O veste excelentă e candidatura dlui. Cristian Băiașoiu pentru postul de președinte al uniunii! Uniunea Columbofililor Profesioniști este a doua organizație columbofilă ca număr de membri din România, iar dl. Cristian Băiașoiu, președinte...

F.R.S.C. Vest - Invitație la discuții pentru 2016 & Info taxe

Cluburile din vestul ţării afiliate la FRSC (din judeţele Bihor şi Satu Mare) și-au propus să organizeze în anul competiţional 2016 un plan de zbor comun. Duminică, 18 octombrie 2015, reprezentanții a 3 cluburi columbofile din vestul țării -C.S.C. Viitorul Satu Mare, C.S.C. Maraton Satu Mare și C.S.C. CMT Bihor...

FOTO - Festivitatea de premiere a C.C.M.T. - Sezonul 2014 (Beiuș, BH, 24 Ianuarie 2015)

Clubul Columbofil Maraton Transilvania a organizat o masă festivă, Sâmbătă, 24.01.2015, la Pensiunea Mario din Beiuș, județul Bihor. Au participat membri ai cluburilor columbofile din județul Bihor, dar și invitați ai cluburilor din județele Satu Mare și Maramureș. Columbofilii și porumbeii bihoreni au fost premiați cu cupe, diplome și medalii,...

C.C.M.T. Masă festivă la Pensiunea Mario (24.01.2015, Beiuș, Bihor)

Clubul Columbofil Maraton Transilvania va organiza o masă festivă, Sâmbătă, 24.01.2015, la Pensiunea Mario din Beiuș, județul Bihor. Evenimentul va începe la ora 17. Vor participa membri ai cluburilor columbofile din județul Bihor, dar și invitați ai cluburilor din județele Satu Mare și Maramureș. Columbofilii și porumbeii bihoreni vor fi...

Clubul Columbofil Maraton Transilvania - Obiective importante în 2015!

O bună cale înspre progres este stabilirea unor obiective-țintă. De asemenea, fiecărui scop țintă obisnuim să îi atașăm și câte un termen limită. Vă prezint și eu aici câteva din obiectivele pe care mă voi strădui să le ating în 2015,  în cadrul Clubului Maraton Transilvania, împreună cu colegii mei....
Interviuri/reportaje

Sus