Foto » Tulbița Ciprian Valentin își prezintă crescătoria și porumbeii

Tulbita Ciprian Valentin, Rm-Valcea, VL

Foto » Tulbița Ciprian Valentin își prezintă crescătoria și porumbeii

Tulbita Ciprian Valentin, Rm-Valcea, VL

Crescătoria Tulbița Ciprian Valentin din Râmnicu-Vâlcea a luat ființă în anul 2007. E situată pe acoperișul blocului unde eu locuiesc. Crescătoria are o lungime de 7,5 m, iar lățimea e 3,5 m. Fundația crescătoriei este turnată din beton, special concepută astfel pentru a preveni deteriorarea izolației de pe acoperișul blocului.

Crescătoria mea are în dotare 15 boxe care pot adăposti 30 de porumbei de zbor. În compartimentul nr. 2 (compartimentul puilor), am făcut 36 de odihnitori, iar în compartimentul nr. 3 am 8 boxe care pot adăposti 16 porumbei de reproducție. Sunt inscris la asociația columbofilă ”Anton Pan” din Râmnicu-Vâlcea.

Sunt în vârstă de 35 de ani și am o familie fericită cu o fetiță de 14 ani foarte frumoasă. Din familia noastră fac parte și porumbeii pe care îi deținem. Efectivul total este de 30 de porumbei de zbor și 20 de matcă.Porumbeii pe care îi dețin în crescătoria mea provin de la diferiți crescători, atât din România cât și din străinătate.

În speranța că imaginile cu crescătoria mea vă vor încânta privirile, le doresc toate cele bune tuturor crescătorilor de porumbei și pasionaților de acest minunat sport.

Mult succes și vânt în pene!

Nume: Tulbita Ciprian Valentin

Adresa: Bulevardul Tineretului Nr.14 Bloc S2. Sc.A ap.42

Cartier: Ostroveni

Judetul: Vâlcea

Localitate: Rm-Vâlcea

Telefon: 0726108989, 0755882903 sau 0760830835

ID messenger: tulbita_valentin

Website: Crescatoria Tulbita Valentin RM - VALCEA (www.crescatoria-tulbita-valentin.ro)

Editoriale
Noutăți

Către toți columbofilii, mesaj de suflet și îndemn la acțiune !

Dragi colegi și prieteni columbofili, ziua de 27 februarie 2016 poate constitui un moment determinant, punctul de cotitură pentru un viitor mai bun al Uniunii Columbofililor Profesioniști din România! Pe acea dată, la Târgoviște, vor avea loc alegeri pentru funcţiile Comitetului Director al U.C.P.R. Vă scriu acum pentru a vă...

Alegeri U.C.P.R. - Cristian Băiașoiu, un adevărat pasionat al porumbeilor și omul cu cele mai mari șanse pentru modernizarea Uniunii Columbofile!

Sâmbătă, 27 februarie 2016, la Târgoviște, se va desfășura Adunarea Generală a Uniunii Columbofililor Profesiniști din România. O veste excelentă e candidatura dlui. Cristian Băiașoiu pentru postul de președinte al uniunii! Uniunea Columbofililor Profesioniști este a doua organizație columbofilă ca număr de membri din România, iar dl. Cristian Băiașoiu, președinte...

F.R.S.C. Vest - Invitație la discuții pentru 2016 & Info taxe

Cluburile din vestul ţării afiliate la FRSC (din judeţele Bihor şi Satu Mare) și-au propus să organizeze în anul competiţional 2016 un plan de zbor comun. Duminică, 18 octombrie 2015, reprezentanții a 3 cluburi columbofile din vestul țării -C.S.C. Viitorul Satu Mare, C.S.C. Maraton Satu Mare și C.S.C. CMT Bihor...

FOTO - Festivitatea de premiere a C.C.M.T. - Sezonul 2014 (Beiuș, BH, 24 Ianuarie 2015)

Clubul Columbofil Maraton Transilvania a organizat o masă festivă, Sâmbătă, 24.01.2015, la Pensiunea Mario din Beiuș, județul Bihor. Au participat membri ai cluburilor columbofile din județul Bihor, dar și invitați ai cluburilor din județele Satu Mare și Maramureș. Columbofilii și porumbeii bihoreni au fost premiați cu cupe, diplome și medalii,...

C.C.M.T. Masă festivă la Pensiunea Mario (24.01.2015, Beiuș, Bihor)

Clubul Columbofil Maraton Transilvania va organiza o masă festivă, Sâmbătă, 24.01.2015, la Pensiunea Mario din Beiuș, județul Bihor. Evenimentul va începe la ora 17. Vor participa membri ai cluburilor columbofile din județul Bihor, dar și invitați ai cluburilor din județele Satu Mare și Maramureș. Columbofilii și porumbeii bihoreni vor fi...

Clubul Columbofil Maraton Transilvania - Obiective importante în 2015!

O bună cale înspre progres este stabilirea unor obiective-țintă. De asemenea, fiecărui scop țintă obisnuim să îi atașăm și câte un termen limită. Vă prezint și eu aici câteva din obiectivele pe care mă voi strădui să le ating în 2015,  în cadrul Clubului Maraton Transilvania, împreună cu colegii mei....
Interviuri/reportaje

Sus